Compartiment Gastroenterologie
Compartimentul de Gastroenterologie oferă condiții de spitalizare continuă sau spitalizare de zi, la cele mai înalte standarde. Este situat la etajul 2, având saloane dotate cu televizor, grup sanitar și duș, dispunând în total de 8 paturi, împărțite în două saloane recent modernizate, cu un serviciu de specialitate asigurat de 2 medici și 5 asistente.
Compartimentul dispune de sală de endoscopie, sală de ecografie abdominală și aparatură modernă, fiind în strânsă colaborare cu Ambulatorul de Gastroenterologie, facilitând astfel circuitul pacienților către diagnostic.
De asemenea, compartimentul beneficiază de susținerea unei echipe multidisciplinare, la care participă medici din specialitățile chirurgie generală, anestezie și terapie intensivă, oncologie medicală, imagistică și anatomie patologică.
Pacienții cu afecțiuni gastroenterologice pot fi tratați în cadrul Spitalului Municipal Câmpina, în Compartimentul de Gastroenterologie, care oferă servicii medicale de calitate. Printre investigațiile efectuate cu aparatură medicală performantă se numără: colonoscopie, endoscopie digestivă superioară și ecografie abdominală.
Compartimentul funcționează din anul 2025 și asigură servicii de spitalizare continuă și spitalizare de zi pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor specifice. Activitățile includ:
Consultații de specialitate pentru diagnosticul și tratamentul bolilor tubului digestiv, ale ficatului, căilor biliare și pancreasului. Acestea cuprind: anamneză, examen clinic general și local, stabilirea protocolului de explorări și/sau interpretarea integrativă a analizelor de laborator disponibile, efectuarea unor manevre specifice considerate necesare de medic, stabilirea conduitei terapeutice și/sau prescrierea tratamentului medical și igieno-dietetic, precum și instruirea pacientului cu privire la măsurile terapeutice și profilactice
Ecografie abdominală, inclusiv examinare Doppler a vaselor intraabdominale: consult pentru stabilirea diagnosticului, recomandarea analizelor de laborator în funcție de ecografie, tratament și reevaluare ecografică după tratament. Monitorizarea și tratamentul hepatitelor cronice virale, alcoolice și metabolice
Endoscopie digestivă superioară diagnostică, inclusiv biopsie și test rapid pentru detectarea Helicobacter pylori: explorează esofagul, stomacul și porțiunea inițială a duodenului, utilizată pentru investigarea simptomelor precum disfagia, pirozisul, vărsăturile și durerile abdominale. Permite prelevarea de biopsii și poate fi folosită terapeutic (rezecție polipi, extirpare tumori mici, electrocoagulare, injecție vase sângerânde). Include interpretarea rezultatelor histopatologice, tratamentul afecțiunii endoscopice, consilierea pacientului privind conduita terapeutică ulterioară și reevaluarea endoscopică după tratament
Ileo-colonoscopie, inclusiv biopsie: vizualizează intestinul gros și porțiunea terminală a intestinului subțire (rect, colon, ileon terminal). Este indicată pentru suspiciunea polipilor colonici sau a tumorilor. Permite efectuarea tratamentelor profilactice (ex.: rezecția polipilor). Necesită pregătire prealabilă pentru curățarea colonului
Rectosigmoidoscopie, inclusiv biopsie
Polipectomie endoscopică
Hemostază endoscopică: managementul endoscopic al hemoragiilor digestive superioare și inferioare (bandare varice esofagiene, diverse tehnici de hemostază pentru ulcere etc.)
Analize medicale conform laboratorului
Explorări funcționale (EKG)
Investigații imagistice: radiografii, CT, RMN, efectuate prin serviciul de radiologie
Programări
Internările în cadrul compartimentului se realizează în regim de urgență sau cu programare, în urma unei consultații de specialitate (cu bilet de trimitere). Consultația se efectuează în ambulatoriu, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau de medicul specialist.
Telefon: (0244) 337 351, int. 138
Echipamente
Aparat de ecografie, inclusiv cu modul Doppler
Linie completă de videoendoscopie digestivă tip Fujifilm de ultimă generație, cu posibilități de explorare a tubului digestiv superior, colon și ileon terminal
Monitor pentru semne vitale
Injectoare automate
Tensiometru
Termometru digital
Sistem computerizat de înregistrare, prelucrare și stocare a datelor și imaginilor endoscopice
Servicii
Afecțiuni esofagiene benigne și maligne: boala de reflux gastro-esofagian, stenoze, neoplazii, acalazie, hemoragii digestive prin efracție variceală
Afecțiuni gastroduodenale: gastrite acute și cronice, ulcere gastrice și duodenale, polipi gastrici, neoplazii, hemoragie digestivă superioară prin cauze gastroduodenale
Afecțiuni hepatice: hepatite cronice virale, toxic-nutritionale, medicamentoase, autoimune, ciroze hepatice, neoplazii, tumori benigne
Afecțiuni biliare: colecistite litiazice și alitiazice, colangite acute și cronice, tumori benigne și maligne
Afecțiuni pancreatice: pancreatite acute și cronice, tumori benigne și maligne
Afecțiuni ale intestinului subțire: boli inflamatorii intestinale (boala Crohn, colita ulcerativă), enteropatie glutenică, tumori
Afecțiuni ale intestinului gros: polipi, diverticuloză, boli inflamatorii intestinale, tumori, boala hemoroidală

